Cercetarea detaliată, cunoscută și sub numele Desk Research reprezintă procesul de colectare, studiu, sistematizare și analiză a informațiilor secundare de piață, obținute din surse publice. Astfel, datele obținute din surse accesibile în mod public sau privat (ziare, publicații economice, analize statistice, rapoarte interne, studii plătite etc) sunt colectate, procesate conform unor criterii stricte și consolidate într-un raport care reflectă situația obiectivă a pieței.
Cercetările detaliate se mai numesc și cercetări secundare și se efectuează în situațiile în care informația dorită este disponibilă din surse publice. Obiectivul principal al unei cercetări secundare este obținerea unei înțelegeri cât mai largi asupra unei teme specifice și presupune analiza unor cercetări efectuate în prealabil și disponibile public (precum statisticile oficiale)
Desk research-ul trebuie să fie efectuată înaintea lansării unui nou produs, a extinderii gamei de produse, înaintea lansării unei campanii publicitare sau în orice situație în care cererea nu este unitară.
În cadrul proiectelor de cercetare de calitate, companiile pot beneficia de experiența 4Service, acumulată pe parcursul celor 17 ani de experiență pe piață. Oferim următoarele servicii în întreaga țară: Focus grupuri > Focus grupurile sunt efectuate în cadrul unei cercetări...
Acest lucru va spori eficiența apelului și viteza de răspuns la solicitarea dvs.
Departamentul vânzări Serviciu de asistențăSunteți condus de dorința de a îmbunătăți serviciul cu noi.
Un consultant va va contacta
in cel mai scurt timp
Acest lucru va spori eficiența apelului și viteza de răspuns la solicitarea dvs.
Departamentul vânzări Serviciu de asistențăSunteți condus de dorința de a îmbunătăți serviciul cu noi.